Mesajul revistei Bogdania pentru Noul An

Mesajul revistei Bogdania. LA MULŢI ANI!

Stă în putinţa noastră să continuăm desăvârșirea unității spirituale a tuturor românilor și fraților care locuiesc pe vechile meleaguri ale Daciei străbune.
Primiţi urările noastre de: sănătate, belșug, înțelegere, armonie, putere de muncă şi creaţie, de linişte sufletească. Să fim tari, să gândim pozitiv, să muncim şi să ne preţuim reciproc.

Pluguşorul revistei Bogdania

Aho, aho scriitori şi confraţi,
Staţi puţin, nu consemnaţi
Lângă ferestre v-alăturați
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi …

Am venit acum, din nou,
Dragi români, de Anul Nou,
Noi vă oferim cadou,
Cu-o urare strămoşească,
O revistă românească!

Ce apare de nouă ani,
În judeţul Vrancea, la Focşani.
Îi dorim mereu să crească,
Şi să ne înveselească,
Într-u mulţi ani să trăiască!

Pentru voi, români din ţară,
Pentru voi, români de-afară,
BOGDANIA vă îndeamnă,
Să facem o ţară dreaptă,
Şi România să înflorească!

Trăim vremuri noi!
Pline de boli şi nevoi
Covidul ne-a împovărat
Este greu, e adevărat
Îl vom învinge, neapărat!

Şi noi şi voi ducem povara
Să se ştie în toată ţara
Că vrem să trăim ca fraţi
Unirea în cuget măi fârtaţi
Ia mai mânaţi, măi, mânaţi…

Domnul Isus ne arată Cărarea,
Drumul spre lumină, Calea.
Pentru noi a venit în lume,
Cu voinţă şi daruri supreme
Pin iubire să ne mântuiască!

Avem țară, avem renume
ReUnirea pe toți să ne adune,
Speranţa nicicând nu va muri
În ţară vor fi iarăşi, noi sărbători
Şi Domnului îi vom fi recunoscători.

De urat, noi tot am ura
Dar a venit seara,
Aici, şi la dumneavoastră,
Şi ne-aşteaptă soţiile, în casă
Cu pâine caldă pe masă.

Pentru anul care vine
Vă dorim numai bine
Pandemie-n lume să nu mai fie
Oamenii să se iubească,
Şi-n veci planeta să trăiască!
LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI!

Împreună să ne bucurăm de darurile vieții și să intrăm într-un Nou An cu speranţă şi dorința sinceră de a fi mai buni și mai frumoși la suflet!
Lumină și iubire în suflet, în familie și în viață! Să iubim adevărul, permanent să căutăm armonia cu semenii noştri, cu natura şi infinitul.
Vă dorim dragi vrânceni, români de pretutindeni, ca Noul An, anul 2022 să devină un an al păcii, normalităţii şi armoniei. La mulţi ani!
Vă îmbrățișează cu preţuire, dragoste şi frăţie,
Ionel MARIN şi redacţia revistei Bogdania