,,Limba română este patria mea” (Nichita Stănescu)

,,LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA”

Desigur, această afirmaţie aparţine unui mare poet, Nichita Stănescu! Dar această afirmaţie este valabilă pentru mulţi dintre cei de aici, poate chiar pentru toţi. Dar în mod deosebit pentru domnul IONEL MARIN, prezent printre noi tocmai pentru că trăieşte intens, arde chiar, precum o panglică de magneziu, când este vorba despre LIMBA ROMÂNĂ şi despre POPORUL ROMÂN! Ca să susţin această afirmaţie, vă recomand să citiţi, de fiecare dată, editorialul din fiecare număr al frumoasei şi interesantei reviste BOGDANIA. Eu care mai rătăcesc şi prin înscrisurile şi gândurile altora, dar după ce citesc, chiar studiez aceste editoriale, sunt readus la matcă, pe drumul dreptei credinţe şi iubiri faţă de LIMBA, POPORUL ŞI PATRIA ROMÂNĂ!

În calitate de preşedinte al Asociaţiei Cultural-Umanitară BOGDANIA şi de redactor-şef al revistei cu acelaşi nume, dânsul se prezintă astăzi cu rezultatele/premiile ediţiei a XII-a a cunoscutului de-acum: FESTIVALUL-CONCURS INTERNAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA. Prin această manifestare culturală de suflet românesc, domnul Ionel Marin încurajează, stimulează şi promovează talentul literar şi dragostea faţă de limba română, creaţia literară a românilor de pretutindeni care, oriunde se vor fi aflat au rămas legaţi cu fire nevăzute de inima şi sufletul poporului român, de Patria Română! Pentru că, aşa cum spunea scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea: Patria este înlăuntru nostru şi o ducem cu noi peste ţări şi mări...

Pentru domnul Ionel Marin, limba română este coloana infinită a neamului nostru, este altarul sfânt din sufletul românilor, lumina sufletului românesc, sângele poporului român. Limba română, spune domnul Ionel Marin, este catedrala zidită pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic, binecuvântat de însuşi Dumnezeu şi plin de osemintele eroilor români. Iar Gramatica este schela pe care este clădit edificiul limbii române! Mai spune domnul Ionel Marin: Limba română şi cultura sunt cei mai de seamă piloni ai neamului şi ai spaţiului nostru românesc.

Cultura română seamănă, veghează spiritul neamului nostru. Acestea dau substanţă, lumină fiinţei noastre, ne îndreaptă către izvoarele divinităţii. Temeiul dar şi şansa dăinuirii culturii române rămâne spiritualitatea creştină!

Având în vedere semnificaţia zilei de 31 August, care se apropie, şi care, conform Legii 53/2013, va fi sărbătorită ca ZIUA LIMBII ROMÂNE, un cadou mai frumos decât Premiile acestui Festival de creaţie nici că putea să ne facă domnul Ionel Marin. Pentru că, spune dânsul. Limba română este comoara de aur a sufletului românesc, şi adaugă cu un maxim de iubire românească: speranţa noastră spre reunificarea românilor!  MULŢUMIRI ŞI FELICITĂRI, domnule Ionel MARIN!

            Corneliu CRISTESCU                                                                          16.august.2023

Cercul Scriitorilor Ingineri din AGIR