Omagiu limbii române

Știți voi, toți acei vorbitori ai limbii române, că ea, limba noastră, este FOCUL cel mereu VEGHETOR de CONȘTIINȚĂ al acestui neam? Ea este înfioratul CÂNT al sufetului românesc, ZIDUL ei de rezistență împotriva GLOBALIZĂRII, a pierderii IDENTITĂȚII sale, și că ea, limba, se NAȘTE oriunde mereu odată cu NAȚIA, CREȘTE și se DEZVOLTĂ alăturea cu ea. Că prin ea noi avem VIAȚĂ SOCIALĂ, NUME și RENUME, elementele dădătoare de adânc RESPECT și de CIVILIZAȚIE, că prin cel mai de seamă reprezentant al ei, Eminescu, ca și prin alți poeți ai acestui neam românesc, ne putem ÎNCHINA, RUGA și ne putem SPOVEDI mereu curat și frumos, înălțimilor cerești. Că, OMAGIIND limba română, noi cei de-acum ducem și vom duce o dreaptă LUPTĂ continuă pentru recâștigarea SENTIMENTULUI și mai ales a DEMNITĂȚII noastre NAȚIONALE?
Mai știți voi, cum că limba noastră cea STRĂBUNĂ este încă adânc păstrătoare de ISTORIE adevărată, dar și de SPERANȚE de mai bine pentru acest neam oropsit, pătimit, dar mereu și mereu atât de BUN și mai ales atât de IERTĂTOR a tot și a toate, JERTFITOR de-alungul tuturor veacurilor care au trecut peste el pentru SFÂNTA, CURATA, DULCEA și atât de frumoasa LIBERTATE? Că tot ea, limba neamului ADUNĂ și ÎNCHEAGĂ în CUPRINSUL hotarelor ei, acest mare și străvechi NEAM ROMÂNESC?
Poate că voi, cei din ziua de azi, nu știți că numai în limba română putem simți DORUL cel arzător că-i DOR, vaierul și plânsul sufletului fiecăruia atunci când vom murmura DOINA noastră cea străbună, că doar atunci când o ROSTIM putem simți picurul cel fierbinte al lacrimilor noastre nesfârșite, mereu născute din tăinuita noastră RUGĂ, îndreptată spre SFÂNTUL, DIVINUL și CERESCUL cel Dumnezeiesc.
IUBIȚI, OCROTIȚI și APĂRAȚI mereu și mereu, chiar cu prețul vieții voastre dacă este cumva nevoie, LIMBA ROMÂNEASCĂ și, mai ales SLĂVIȚI-O oriunde și oricând puteți face acest lucru, înspre mereu înălțarea ei în FALA și MĂRIREA lumii celei de azi, precum și a celei care va veni după noi . Că doar așa și numai așa, voi cei de-acuma, veți putea ÎMPLINI VREREA înainteamergătorilor noștri și veți putea lăsa URMAȘILOR ce vor veni după voi, acea NEPREȚUITĂ AVERE , a acestui FRUMOS, CURAT și atât de SIMȚITOR suflet românesc.
Așadară, îl rugăm pe Domnul Dumnezul nostru cel ceresc, să ne OCROTEASCĂ și să BINECUVÂNTEZE de-apururi această dulce și frumoasă LIMBĂ ROMÂNEASCĂ, iar pe noi, cei vorbitori a ei, să ne așeze la sfârșitul veacurilor care vor să vină cândva, în frumoasa și mirifica Grădină a Maicii Domnului, ca să merităm a fi mai apoi, aleșii nemuririi lumii și veșnicia ei.

Mircea Dorin Istrate