Nicolae ROTARU
EMINESCUIND DIN NOU

Ai fost odată ca-n poveşti
Nemuritor şi rece,
Acum luceşti vederii noastre –
Etern care nu trece.

Din umbra falnicelor bolţi,
Unde ai plecat la steaua
Care te-a găzduit, Poete,
Privesc, albind iar, neaua.

Te invocăm ca-n stihul tău,
Cobori, Luceafăr blând,
Mântuitor de neputinţă
Iubiri înaripând.

Şi dacă ramuri bat în geam,
Când stăm cu măşti pe faţă,
E că noi toţi din slova ta
Ne vaccinăm cu viaţă.

ÎNCHINARE LA POET

În încăperea de sub tâmple,
Abia atingi covorul moale,
Şi muzele ne scot în cale
Paşii metaforelor tale.

Melod al graiului străbun,
Înger de veghe limbii noastre,
Luceafăr sacru între astre,
Tu eşti Întâiul Bard Român.

Plecat la steaua prea devreme,
Rămâi eternitate vie,
Duhul de geniu-n poezie
Simbol universal în steme.

Plămadă sfântă, zeu de grai,
Orfevru-al vorbelor duioase
Cu strălucire de mătase,
Ne închinăm ţie, Mihai!

Geo CĂLUGĂRU
Mi-e somnul Eminescu

Mirarea ochilor tăi mă urmăreşte în somn.
Iubirii i-ai fost rege şi rob, de-opotrivă-
Hotarul vieţii tale se înalţă spre nesomn.
Astăzi, ţara însăşi pluteşte în derive.
Iubirea de Dumnezeu şi Eminescu, doar
E-n stare s-a aducă treptat în echilibru.
Mereu spunem aceasta dar, vai, e în zădar
Invadaţi noi suntem de rele ca un tipbru
Ne învaţă, Doamne, lecţia iubirii de aproape!
Ia mai poate da dreptul la speranţă!
Sfinţenia ne-o picură lumină peste pleoape!
Credinţa ne e-n tine, ultima instanţă,
Unde, alături, îţi şade Eminescu, veghindu-ne.

Virgil CIUCĂ
Poetului Nemuritor

Luceafărul veşnic trăieşte
-Prin sufletul unui popor-
Cu versul lui care sfinţeşte
Şi loc, şi timpul trecător

Luceafărul mai străluceşte
Căci versul lui nemuritor
Nu-l vom uita, doar româneşte
A scris poeme care dor!

Luceafăr peste universuri
Tu ne-ai cerut “reîntregirea”
Şi-ai indemnat Ţara, prin versuri,
Să-şi consfinţeascâ “nemurirea”!

Luceafărul încă trăieşte
Şi prin poeme ce nu mor
Noi îl slăvim împărăteşte
Pe El, Poet Nemuritor…

Florin GRIGORIU
CONTEMPORANUL

La vremea asta, ce-ar putea să scrie
„Poetul Nepereche” al limbii româneşti?
În derizoriu glorii şi jertfe pământeşti
El n-ar avea vile şapte-n oraşe şi cabane
Şi nici tezaur de valori spre pază-n mii de bănci,
Ar fi ca proletarii veniţi către icoane
Să ceară îndurare la biruri şi la şpăngi.

„Poetul Nepereche” nu s-ar fi dat cu hoţii
Şi nici n-ar fi cântat străinii care fură
Şi nici pe ticăloşii de aicea, or netoţii
Străini care ne ceartă, or mai adesea ne-njură.
Ci-ar fi răspuns puternic şi-ndesat
Şi n-ar fi stat de vorbă cu tagma-n dileme
Şi vorba lui ar răsuna cum clopotul pe sat
Şi vulturii zvbura-vor în cioc cu crucea-n cioc, din steme

Chemând la luptă, acum ori niciodată
Şi nimeni n-ar dormi şi nimeni n-ar mai sta,
Că vede cum se-ndeasă pe românime-o zloată,
Nemernică Javra ce ne muşcă, Setilă ce ne bea;

Şi armia română luci-va arma-n frunte
Şi preoţii crucea şi-odăjdiile mari
Şi freamătă-va Marea, Pădurile, spre Munte
Stăpâni ai vremii noastre, olari, zidari, tâmplari,
Pe locuri, gospodari!

Nicolae VASILE
Dacă aş fi Eminescu!…

Dacă aş fi Eminescu,…
n-aş mai cânta flori albastre,
pentru că ele ori nu mai sunt,
ori nu mai sunt ale noastre.

Străini, frumoşi sau urâţi,
având ceva bani de dat,
i-au cumpărat pe mulți,
și muzele le-au cumpărat.

Dacă aş fi Eminescu,…
n-aş mai cânta codrii falnici,
pentru că ei nu mai sunt,
i-au doborât oamenii jalnici.

În loc de teii îmbietori,
de poezie mult iubitori,
avem tufişuri, plantate prost,
în parcuri făcute fără rost.

Dacă aş fi Eminescu,…
lacul galbenilor nuferi
nu l-aş mai cunoaşte,
plin cu bale de broaşte.

De steaua care a răsărit
n-aş mai putea vorbi,
stelele mii, ce tot apar,
dispar precum n-ar fi.

Dacă aş fi Eminescu,…
n-aș mai avea un far,
pe cer, nu e Luceafăr,
ci-un satelit militar.

Dacă aş fi Eminescu,…
n-aș mai putea vorbi
de proletari şi împăraţi,
ci veri, cumetri şi fraţi.

Unde eşti tu, Ţepeş Doamne,
să mi-i pui puțin la cazne,
fără mâncare, fără apă,
nu trebuie trași în țeapă.

Și să-i ții, Doamne, așa,
pân-or afla ce e munca
nu asculta de-al lor suspin,
să vezi atunci pe ei ce chin.

Unii se vor da bolnavi,
alţii vor spune că-s nebuni,
nu-i văitaţi, însă, prea tare,
că ce au ei sigur nu doare.

Atenție mare la tineri,
la ierburi, alcool şi tutun
sunt bune niște abțineri,
pentru un viitor mai bun.

Corneliu CRISTESCU
EMINESCU ESTE-N NOI

Eu am aflat de Eminescu
Şi l-am găsit când eram mic.
Cu Somnoroase păsărele
Mama mă adormea un pic.

Din lacrimă, un Făt-Frumos,
Un tânăr tras ca prin inel,
Avea şi chipul luminos,
Căci Făt-Frumos era chiar El.

L-am reîntâlnit când eram mare,
La vârsta primelor iubiri,
Şi-n lacul lui, cu albastra floare,
Brodam esenţa unei firi.

Apoi am încercat în şcoală,
Să-l studiez, să-l înţeleg.
Am înţeles doar o fărâmă,
Din Marele Poet întreg!

Am vrut să scriu literatură,
Şi poezie am încercat.
Mi-au zis unii mai răi, cu ură:
“Din Eminescu-ai plagiat!”

Dar asta-i fără voia mea,
Am vrut să fug, mi-era ruşine,
Dar cum să fug de umbra mea,
Căci Eminescu era-n mine!

Cum să găsesc un drum al meu,
Când eu plutesc în …Eminescu?
Este un lucru foarte greu,
În El, eu îmi găsesc …firescu’!

E drept că viaţa ne mai schimbă,
Că-i plină şi de griji, şi de nevoi.
Cum să vorbim o altă limbă,
Când Eminescu curge-n noi!

Fiind apoi ceva mai mare,
Am încercat să îl pătrund.
Cu cât îl cunoaştem mai tare,
Găseam că este mai profund!

Şi când m-apropiam mai mult,
De sensul vorbelor din carte,
Sorbeam al vorbelor tumult,
Dar El era tot mai departe!

Eu fac efort să-l înţeleg,
Mă lupt aproape ca pe front
Cuvintele-i să le dezleg,
Dar El glisează-n orizont!

Iar uneori, sunt fericit
Şi chiar îl simt cumva pe-aproape,
Dar nu sunt foarte mulţumit,
Că sensul e menit să-mi scape.

Titan este-n literatură,
Pentru români, este un vis,
Căci Eminescu, în cultură,
Rămâne, dar, de neatins!

Să-l căutaţi pe Eminescu,
Căci fără El am fi toţi goi.
O să-l găsiţi pe Eminescu,
Că Eminescu este-n noi!

Ionel MARIN
EMINESCU, taină, ecou şi dor nestins…

Sus naţia română!
EMINESCU taină tulburătoare a Patriei
Nesecat izvor de frăţie, demnitate,
Prealuminată stea a sufletului românesc,
Luceafăr nestins pe bolta cerească…

EMINESCU, ecou sfânt al românilor,
În freamăt de aştri, bat clopote divine
Şi deschid aripile memoriei…
Eminescu, făclier, îmbrăcat în haine de lumină
Îngână versuri în templul ceresc al… Poeziei.

EMINESCU, dor nestins al românilor
Candelă aprinsă, mărgăritar de mare preţ
A dat strălucire viselor străbune,
Ne-a învăţat ce înseamnă veşnicia,
Sub cupola aurie a limbii române.

EMINESCU, taină, ecou şi dor nestins…
Om desăvârşit, lumină şi lacrimă a neamului,
Călătoreşte cu noi, prin jertfa iubirii …
A rămas, rămâne viu în sufletul gliei româneşti.
Deşi trecător prin lume, Eminescu, rămâne nemuritor!
Sus naţia română!

Ionel MARIN